joi, 1 aprilie 2010

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU



Trei cruci pe-un deal, pe Dealul Căpăţînii.
Pe ele-atîrnă-n frînghii strîns legaţi,
Şi ţintuiţi de braţe, în piroane,
În crudă agonie, trei bărbaţi.

Şi pe toţi trei, Pilat îi judecase.
Toţi trei au fost bătuţi, batjocoriţi,
Toţi trei purtat-au crucea în spinare,
Şi-apoi urcaţi pe ea şi răstigniţi.

Şi încă mulţi pînă atunci şi după,
Au suferit acelaşi crunt calvar,
Sfîrşind în agonie şi ruşine
O viaţă irosită în zadar.

Şi mulţi se întrebau şi se întreabă:
“Cu ce a fost de alţii deosebit?
A suferit la fel cu ei, pedeapsa
Şi tot la fel cu ei a şi murit! “

Da, cînd priveşti la trupurile moarte,
Poţi spune c-a murit la fel ca ei,
Chiar dacă-şi dădea Duhul, fără vină,
Nu Îl deosebeai dintre cei trei.

Cînd L-am văzut cu-o seară mai ‘nainte,
Rugîndu-se-n grădina Ghetsimani,
Trei ucenici Îl însoţeau, dar iată-i
Dormind un somn adînc, pe bolovani.

Şopteşte ridicînd spre Tatăl, ochii,
Fiul dintîi, născut din Dumnezeu;
Sudori de sînge-I picurau pe frunte:
“ Tată, paharu-acesta e prea greu!

Ştiu c-am venit în lume pentru Tine,
Ca să găsesc tot ce era pierdut,
Şi voi plăti pe cruce preţ de sînge
Ca să răscumpăr ce a fost vîndut.

Dar, Tată, Eu sunt Fiu născut din Tine
Şi una suntem, cum am fost mereu.
Iar cînd voi lua pe umeri vina lumii,
Nu voi mai fi cu Tine-un Dumnezeu!

Cum să suport eu clipa blestemată,
Cînd, adunînd tot ce-ai dispreţuit,
Voi fi o urîciune pentru Tine,
Păcat, pe lemnul crucii răstignit!!!

Îţi vei întoarce ochii de la Mine
Şi se va-ntuneca întreg pămîntul.
Şi cum voi sta Eu despărţit de Tine,
Ca să-mplinesc pe cruce, legămîntul?!

Nu cred că am să pot să beau paharul !
Din cupa de păcate nu pot bea!!!
Dar totuşi Doamne, totuşi, pentru Tine,
Voi face voia Ta, nu voia Mea!!! “

Acum am înţeles de ce, pe cruce,
Din toţi, doar El era deosebit:
Cînd s-a făcut păcat pe lemnul morţii,
Ne-a arătat, cît Tatăl, ne-a iubit !!!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Acasă

Când Tu m-atingi
e-atâta linişte în mine
încât îţi aud gândurile,
gânduri de pace, de bucurie.

Curgi peste sufletul meu,
apă limpede şi curată,
îmi speli rănile, mi le vindeci,
îmi creşti din nou aripi
şi mă înveţi zborul.

Acum, ochiul meu Te vede,
inima mea Îţi cântă o cântare nouă,
slăvindu-ţi bunătatea.

Niciodată nu mi-a fost bine
departe de Tine,
pâinea era amară,
apa nu stâmpăra setea
iar somnul nu-mi odihnea trupul,
piciorul mi-era veşnic călător,
inima plină de nelinişte
şi un dor, un dor nerostit
îmi mistuia rărunchii.

Numai în palmele Tale
e locul meu de adăpost,
cuibul meu de odihnă.

Atunci când sunt cu Tine,
nu-şi mai au rost frământările,
durerile sunt doar o zarvă fără izbândă
căci, cine Ţi se poate pune împotrivă?

Ce bine e în braţele Tale!
Ce bine e Acasă!

luni, 3 noiembrie 2008

Special pentru tine, femeie!

Azi am deschis ochii şi am înţeles ceea ce Tu îmi spuneai de atâta vreme. Sunt specială! Sunt deosebită! Şi nu am o problemă de orgoliu sau de autosuficienţă ci pur şi simplu am început să înţeleg ceea ce Tu îmi şopteai atât de tandru la ureche.

Sunt specială, pentru că Tu m-ai scris în palma mâinii Tale, m-ai numit „lumina ochilor Tăi” şi m-ai cumpărat cu un preţ mai presus de aurul si argintul lumii acesteia. M-ai alcătuit, nu din tărâna drumului, ci dintr-un suflet viu, şi ai pus în mine suflare din suflarea gurii tale. De aceea sunt atât de specială. M-ai aşezat mai presus de îngeri şi doar cu puţin mai jos decât scaunul Tău de domnie.

M-ai încununat cu slavă şi m-ai onorat aşezându-mă la dreapta Ta, în Tine Însăţi, prin Fiul Tău preaiubit. Mi-ai dat în stăpânire toate lucrurile împreună cu El, curăţindu-mă şi împodobindu-mă ca pe o mireasă. M-ai dus la păşuni verzi şi ape de odihnă şi mi-ai întins masa în faţa duşmanilor mei. Ai scos adevărul meu, ca undelemnul la suprafaţa apei şi ca soarele ziua în amiaz, mi-ai spus „Stai şi priveşte, căci Eu voi lupta pentru tine!”

Mi-ai dat odihnă de toate părţile, m-ai înconjurat cu binecuvântările Tale ca şi cu un scut, să nu fie urmate de nici un necaz şi mi-ai lăsat pacea Ta care întrece orice închipuire, ca să-mi păzească mintea şi inima, ca nici teama şi nici tulburarea să nu mă poată cuprinde. Ai rostit Cuvântul Tău peste mine şi nici o armă făurită împotriva mea, nu va avea biruinţă, ci va cădea la picioarele mele... focul nu mă va arde, apa nu ma îneca...

Ai netezit cărările înaintea paşilor mei ca să nu mi se izbească piciorul de vre-o piatră, m-ai luat de mâini şi mi-ai spus „Nu te gândi la ce-a fost mai nainte, nu te mai uita la ce este vechi, căci Eu voi face ceva nou, gata să se întâmple şi va fi special pentru tine. Îţi voi face drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase, te voi veghea când te culci şi când te scoli, la plecare şi la sosire, oriunde vei merge, voi fi cu tine şi-ţi voi da izbândă în tot ce vei face! Nu vei duce lipsă de nimic, căci Eu ştiu nevoile tale şi dacă am îmbrăcat atât de frumos crinii câmpului, cu atât mai mult te voi îmbrăca pe tine, în slava Mea? Dacă păsările cerului îşi primesc hrana fără să are câmpul, cu atât mai mult te voi hrăni pe tine!

Ţi-am dat adăpost sub ocrotirea Mea, cere-Mi orice şi vei căpăta, fii preaiubita Mea în care Eu îmi găsesc plăcerea. Te-am logodit cu Fiul Meu pentru totdeauna prin neprihănire, bunătate, îndurare şi credincioşie şi te-am lăsat să mă cunoşti, căci numai astfel te poţi bucura de tot ceea ce Eu am făcut special pentru tine.

Am pus în tine Duhul Meu, să te călăuzească în toate lucrurile, Viaţa care este în tine te-a răscumpărat de sub blestemul bolii, neputinţei, slăbiciunii... suflarea Mea te-ntinereşte şi te face să zbori asemeni vulturilor, pe crestele cele mai înalte ale norilor. Vei alerga şi nu vei obosi, vei fi ca un pom sădit lângă un izvor de apă, veşnic verde şi care-şi dă roadele la vremea potrivită.

Am pus pe buzele tale o cântare nouă, dintr-o inimă nouă, o cântare care să vestească voia Mea şi celor care nu o cunosc, iar Duhul Meu va adeveri prin putere cuvintele tale, cuvintele Adevărului. Te-am făcut neam împărătesc, preoţie aleasă, suflet nobil, plin de dragostea şi compasiunea Mea. Mă bucur să-ţi fac binele din toată inima şi din tot sufletul Meu!”

Dacă astfel mă vede Domnul meu, dacă astfel m-a făcut, sunt cu adevărat specială!!! Şi nu voi mai permite nimănui să mă considere mai puţin de atât! Dacă sunt de viţă atât de nobilă, nobleţea mă va caracteriza în toate lucrurile!
De ce să nu mă bucur de ceea ce sunt cu adevărat, prin sângele care a curs la cruce acum mai bine de două milenii, special pentru mine?
Rely Tarniceri 09.02.07

ploaia mea

mi-am deschis pământul arid către Tine
ploaia mea cu stropi de viaţă
m-a pustiit arşiţa nopţii
cu pumnale de ghiaţă
înfipte la rădăcină

acum, doar suspină
în colţul ascuns al tăcerii
lacrima durerii
zâmbind a neputinţă

am păşit în nefiinţă
depărtându-mă de Tine
pe drumuri străine
în noapte

lupi urlând la lună
m-au luat în dansul lor sălbatic
eu rosteam şoapte
neştiute cabale
de mâini mă purtau vestale
păşind pe jăratic
cu tălpile goale

mi-am deschis pământul arid către Tine
ploaia mea cu stropi de viaţă
udă-mi izvoarele
şi fă-mă din nou
al Tău ecou

Cat ma iubesti

Eu te-am vândut pe treizeci de arginţi
şi cu-n sărut pe-obraz, crunt, te-am trădat
am plâns lacrimi amare şi fierbinţi
când te-am privit şi-am înţeles
că m-ai iertat!
M-a osândit a nopţilor genune,
rob al pierzării, zămislind păcat,
şi-am plâns nădăjduind într-o minune
când te-am privit şi-am înţeles
că m-ai iertat!
De trei ori a cântat cocoşu-n noapte
şi de trei ori de Tin' m-am lepădat
şi-am plâns rostindu-Ţi Numele în şoapte
când te-am privit şi-am înţeles
că m-ai iertat!
La cruce m-ai născut a doua oară,
cel păcătos, cu tine-odată, a murit
şi-am plâns căci Ţi-ai dat Fiul ca să moară
în locul meu şi-am înţeles,
cât m-ai iubit!
Iar astăzi sunt un templu pentru Tine,
în care ai ales să locuieşti
şi plâng de bucurie că în mine
e Duhul Tău mărturisind
cât mă iubeşti!

FIINDCĂ M-AI IUBIT!!!

M-ai învăţat
să privesc zorii-n miez de noapte,
văd razele soarelui de dincolo de nori,
aud liniştea în mijlocul furtunii,
desluşesc şoaptele tăcerii
din cuvinte nerostite,
păşesc pe cărări promise
ce prind contur sub tălpile goale,
beau din izvoare ne-ncepute încă,
ce dorm în căuşuri de stâncă,
mi-e masa întinsă pe verdele crud
mustind lângă ape de-odihnă
nu duc lipsă de nimic
căci Tu eşti cu mine
în toate zilele vieţii mele.

În palma Ta
îmi găsesc odihna şi-adăpostul,
dragostea Ta mă învăluie ca un scut
nici o armă nu mă poate răni.

Numele meu, un nume nou,
l-ai scris în palma mâinii Tale
făcând cu mine legământ:

eu Îţi voi fi templu, iar Tu
Dumnezeul meu care mă vindecă
şi-mi dă biruinţă în toate lucrurile,
eu Îţi voi fi Împărăţie,
în inima mea Ţi-e scaunul de domnie,
eu îţi voi fi mireasă
plătită cu scump sânge,
iar Tu eşti Mire

toate acestea... FIINDCĂ M-AI IUBIT!!!

luni, 8 octombrie 2007

Credinta lui Petru

Doamne, ei au fost cu Tine, Te-au vazut, Te-au pipait,
Poalele camasii Tale le-au atins, Ti le-au simtit,
Te-au vazut cind in multime, vindecai doar cu-n cuvint
Si Ti-a fost de-ajuns o vorba, sa scoli mortul din mormint.
Au umblat cu Tine-alaturi, zi de zi si ceas de ceas,
Dar in cea din urma-Ti clipa, citi din ei au mai ramas?
Petru, insasi temelia, peste care ai cladit,
Pina-n zorii diminetii, de trei ori te-a parasit.
El, care minat de Duhul, drept Cristos Te-a declarat,
Cind au aparut strajerii, iute Te-a abandonat.
Se-ascunsese in multime si de teama-adinc cuprins,
El s-a lepadat de Tine, de trei ori, spre-a nu fi prins.
Si Ti-a fost atit de-aproape, ii vorbisesi fata-n fata,
Chipul Tau, oglinda Slavei, il vedea de dimineata,
Peste zi sorbea Cuvintul, ce-l primea gura la gura,
Si ii talmaceai vorbirea, sa capete-nvatatura.
Chiar puteri i-ai dat, s-aline, sa aduca vindecare,
Demonii, doar cu o vorba, i se-aruncau la picioare.
Da, Ti-a fost trei ani alaturi, Ti-a recunoscut sorgintea,
Dar la prima incercare, a fugit si-a pierdut mintea.
“Doamne, cu Tine sunt gata-n temnita sa merg, la moarte !”
Asa Iti spunea, dar frica, nu il duse prea departe.
Insa Tu, dulce minune, scump al dragostei izvor,
Il stiai mai dinainte, dinaintea tuturor.
Si-ai ingenunchiat in fata Tatalui, pentru a-I cere
Pentru Petru, o credinta ce in veacuri nu va piere.
Si-au trecut de-atunci milenii, Tu Te-ai inaltat la cer,
Si-ai lasat uimita-o lume, invelindu-Te-n mister.
Si dupa atitea veacuri, dupa-atitea mii de ani,
Vin si eu la poala crucii, in gradina Ghetsimani.
Stiu, nu Ti-am atins vesmintul, fata-n fata nu am stat,
Din izvoru-ntelepciunii, vorbe nu am ascultat.
Petru cind umbla cu Tine, el vazindu-Te-a crezut,
Dar eu vreau sa cred in Tine chiar daca nu Te-am vazut.
Azi mi-e inima zdrobita, incercarea-i mult prea grea.
Doamne, roaga-Te la Tatal si pentru credinta mea !
Slaba sunt, da-n slabiciune Tu sa iti arati puterea,
Pacea Ta sa m-ocroteasca si sa imi alini durerea.
Vreau, prin foc, prin valea mortii, eu sa umblu prin credinta
Caci de esti cu mine-alaturi, ma indrept spre biruinta !