Împreună...

Am simţit fiecare lovitură de bici şi n-am ştiut...
Spinii de pe frunte îmi sângerau obrazul
iar când piroanele mi-au străpuns braţele şi picioarele,
am rămas atârnat fără nici o putere pe lemnul durerii
şi...tot n-am ştiut...
Priveam cu disperare la osânditorii mei
şi strigam din străfunduri: „de ce???!!!”...
dar nu se auzea nici un sunet,
doar lacrimi grele îmi curgeau pe obraz....
dar tot n-am ştiut...
Te priveam răstignit,
din oglinda celor două milenii trecute
şi nu înţelegeam acel sentiment de „deja vu”.
Mi-am ridicat capul în timp ce sufletul meu spunea „s-a isprăvit!”
şi Ţi-am întâlnit privirea!!!
ATUNCI AM ÎNŢELES!!!
Am înţeles totul!!!
Am fost împreună cu Tine încă din veşnicie,
dinaintea întemeierii lumii....
Calvarul l-am urcat împreună,
batjocuri, dureri, suferinţi,
zdrobirea şi moartea ne-au fost tovarăşi.
Am păşit împreună în nefiinţă şi noapte
pentru ca apoi să deschidem ochii împreună
şi să mergem...ACASĂ.
Acum înţeleg...
sunt împreună cu Tine,
din veşnicie în veşnicie.