Rugă...

Tată...
Am rătăcit până la marginile pământului,
crezând că voi găsi mai mult
decât ce aveam lângă Tine....

Tu m-ai făcut iubirea Ta,
m-ai aşezat mai presus de îngeri
şi m-ai ţinut în palmele Tale....
dar eu, am privit în jos, spre pământ
şi am vrut să fiu... femeie...

Am vrut... mai mult decât dragostea ta...
Dar se poate mai mult???

m-am întors înapoi,
cu sufletul rănit şi plin de suspine,
cu-aripile frânte
şi veşmântul sfâşiat...

şi adânc... în mine...
a zămislit durerea...
şi mă frânge...
copil nenăscut,
fantasmă a iluziilor pierdute...

vreau să fiu din nou... răsuflarea Ta...
să fiu foc şi apă vie....
să fiu dragoste şi tămăduire...
să Te las pe Tine... să mă porţi....

mi-e dor să cobor din nou printre oameni,
să-i ating, cu atingerea Ta,
să-i mângâi cu dragostea Ta,
să le văd durerile şi... să le aduc alinare...
să le spun vorbele
pe care Tu mi le pui pe buze....

să mă plimb printre ei...
şi să îi ating....
şi atingerea Ta... să le aduca vindecare...
lumină... putere... viaţă....

să-i privesc din nou, prin ochii Tăi...
şi să fiu...
zbaterea de aripi...
care aduce pacea....